„Mașina timpului” ascunsă în mijlocul Bucureștiului, o poveste din alte timpuri. Istoria neștiută a Hanului cu Tei VIDEO

Hanul cu Tei este unul dintre cele mai celebre și vechi hanuri din București și are o istorie fascinantă în spate.

A fost construit în perioada 1833-1835 de către negustorii Atanasie Hagi și Ștefan Popovici, care erau prieteni și parteneri de afaceri. Aceștia au decis să ridice acest han în locul unor vechi prăvălii deținute pe strada Lipscani.

Hanul cu Tei este remarcabil prin faptul că și-a păstrat forma inițială de-a lungul timpului și este astăzi la fel de renumit ca și Hanul lui Manuc. Numele său provine de la teii care cândva umbreau curtea hanului.

Hanul cu Tei și-a schimbat frecvent proprietarii, de-a lungul timpului

Hanul cu Tei se află în centrul Bucureștiului, între străzile Blănari și Lipscani, în ceea ce era cunoscut odinioară ca „inima târgului”.

Încă de la începuturile sale, hanul a fost un loc unde comerțul a fost primordial, aducând beneficii considerabile celor doi negustori, Atanasie Hagi și Ștefan Popovici.

Fiecare dintre asociați deținea o parte a hanului, iar pe cele două laturi ale clădirii erau dispuse câte 14 prăvălii. Singurele părți private erau trotuarul și camera gardianului.

După finalizarea construcției în 1835, Atanasie și Ștefan au împărțit prăvăliile în mod egal și au convenit că fiecare va suporta costurile reparațiilor necesare în zona sa.

Hanul cu Tei avea două porți de acces, fiecare inscripționată cu inițialele proprietarilor, „A.P.” și „S.P.”, precum și anul înființării hanului.

În 1837, Ștefan Popovici a vândut două dintre prăvăliile sale lui Ioan Lambru Polizu pentru a face față problemelor financiare majore cu care se confrunta, având averea ipotecată la mai mulți negustori.

Comuniștii au reușit cumva să nu-i distrugă valoarea istorică

Această clădire istorică este, fără niciun dubiu, o dovadă vie a faptului că vechii București au rămas în picioare, atât cât s-a putut, păstrându-și farmecul și importanța de-a lungul secolelor.

Câțiva ani mai târziu, în 1853, prăvăliile au fost vândute din nou, de această dată lui Gheorgachi Hagi Anghel. Acesta, la rândul său, a decis să vândă prăvăliile, ceea ce a dus la schimbarea pe bandă rulantă a proprietarilor hanului.

În ceea ce privește aspectul exterior al hanului, inițial construcția sa era asemănătoare cu cea a Hanului Gabroveni, care se afla în apropiere. Cu toate acestea, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, Hanul cu Tei a suferit modificări semnificative la exterior, dar și-a păstrat, într-o oarecare măsură, farmecul de odinioară, spre marea încântare a turiștilor și pasionaților de istorie.

Fațada de pe strada Lipscani a fost extinsă cu balcoane semicirculare și s-a adăugat un etaj peste colțurile de sud și sud-vest, în care au fost amenajate încăperi suplimentare. Aceste modificări au schimbat înfățișarea hanului și au adăugat elemente arhitecturale interesante.

O altă perioadă semnificativă din istoria Hanului cu Tei a fost marcata de lucrările de restaurare finalizate în 1973. Aceste lucrări au avut ca rezultat consolidarea clădirii hanului și îmbunătățirea funcționalității sale.

În timpul restaurării, au fost eliminate elementele din curte care fuseseră adăugate la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar un etaj cu geamlâc specific epocii de construcție a hanului a fost adăugat, probabil întru echilibrarea situației.

De asemenea, feroneria ușilor și ferestrelor a fost modificată, înlocuindu-se cele vechi cu altele realizate în același stil ca cele originale.

Astfel, Hanul cu Tei a fost restaurat și reconsolidat în anii ’70, păstrându-și autenticitatea și trăsăturile istorice, ceea ce rar se întâmpla în perioada comunistă.

Astăzi, este unul dintre puținele hanuri din Bucureștiul vechi care a reușit să-și conserve frumusețea.